Județul Vâlcea peste media națională la testare rapidă!

98 de cabinete medicale (medici de familie) din cei 193 aflați în relație contractuală cu CAS Vâlcea, reprezentând un procent de peste 50%, sunt implicați în activitatea de testare rapidă, gratuită, cu teste antigen pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 la nivel județean.

Reamintim că, potrivit datelor oficiale disponibile, la nivel național sunt 4201 cabinete medicale în care se efectuează, gratuit, testarea rapidă, ceea ce înseamnă mai mult de 1/3 din totalul medicilor de familie, din această perspectivă județul Vâlcea situându-se peste media națională.

„Mulțumim medicilor de familie pentru eforturile suplimentare (testare rapidă, monitorizare pacienți COVID, vaccinare) pe care le depun în lupta continuă care se duce la nivel național împotriva pandemiei COVID!”, a declarat Alin Voiculeț, directorul CAS Vâlcea.

Distribuie