Investițiile masive în infrastructură, apreciate de deputatul Ovidiu Popa
„Pentru prima oară în istoria României, investițiile în infrastructură sunt finanțate în cea mai mare parte din bani europeni!”, susține deputatul PSD Vâlcea, Ștefan Ovidiu Popa.
Parlamentarul social-democrat a subliniat faptul că în primele 9 luni ale anului, România a investit în infrastructură 6,1 miliarde de euro din bani europeni și 4,7 miliarde euro din bugetul național.
„Este un succes remarcabil al Ministerului Transporturilor care a reușit să modifice legislația achizițiilor publice, accelerând astfel investițiile din bani europeni.
Amintesc că la jumătatea anului, ministrul Grindeanu anunța că a utilizat deja toți banii europeni alocați pe tot anul prin POIM (4,5 mld. euro), dar și suplimentul de 10% pe care îl solicitase. Acum a mai solicitat încă un supliment, de încă o jumătate de miliard, astfel încât la finalul anului investițiile Ministerului Transporturilor în infrastructura mare vor ajunge la 5,5 miliarde lei.
România crește pe investiții, iar investițiile sunt în cea mai mare parte din bani europeni!”, a concluzionat deputatul PSD Vâlcea, Ștefan Ovidiu Popa.