Interul dreapta DARIA BUCUR (21 ani) este pentru două sezoane la SCM Râmnicu Vâlcea

În ultimii trei ani, tânăra handbalistă a evoluat pentru Corona Brașov. După ce a trecut pe la loturile naționale de junioare și tineret, Bucur a debutat anul trecut și la naționala de senioare a României.

”Mă bucur de reînceperea activității, revin pe teren cu dor și plăcere pentru acest sport. Îmi doresc să atingem performanțele dorite de noi toți și să ne bucurăm de handbal împreună. Am ales Vâlcea atât pentru proiect, cât și pentru răbdarea pe care au avut-o cu mine, lucru pentru care le mulțumesc conducătorilor clubului și antrenorilor.

Abia aștept să ajut echipa în drumul său din Liga Florilor și Liga Campionilor” a spus noua jucătoare de la SCM Râmnicu Vâlcea.

Bine ai venit, DARIA!

Distribuie