Interes pentru dezvoltarea turismului la Păușești-Măglași
Primarul Alexandru Dediu mizează pe dezvoltarea turistică a localității.
Centrul de informare turistică, amplasat în imediata vecinătate a Mănăstirii Sărăcineşti, într-o zonă intens circulată, oferă informații actualizate.
De asemenea, este pus în valoare potenţialul turistic al comunei şi sunt promovate obiective şi trasee turistice care deservesc întreaga zonă omogenă, alcătuită din staţiunea balneară Băile Olăneşti, Păuşeşti Măglaşi, Vlădeşti, Buneşti, Stoeneeşti, Bărbăteşti, Costeşti, Muereasca şi staţiunea balneară Călimăneşti.
„Prin acest proiect se face cunoscută turiştilor zona Băile Olăneşti, inclusiv izvoarele termale, apoi avem localitatea Cheia, cu Mănăstirea Iezer-Pahomnie, către Stoeneşti este Mănăstirea Jgheaburi, spre Vlădeşti Mănăstirea Lacul Frumos, iar la Buneşti facem pe cât putem cunoscută tuturor aşezarea, şi faptul că „Drumul Sării”, drumul pe care se cărau bulgării de sare, a existat încă de pe vremea romanilor.
Întreaga zonă reprezintă un sector economic care dispune de un valoros potenţial turistic de dezvoltare, neexploatat suficient, care poate deveni o sursă de atracţie pentru turişti. Asta însemnă investitori, locuri de muncă bine plătite şi dezvoltarea localităţilor”, a precizat Alexandru Dediu, primarul localităţii Păușești-Măglași.