Administrație

Întârzierea aprobării bugetului frânează investițiile locale. Primarul din Budești explică situația

Primarul comunei Budești, Ion Vlădulescu, atrage atenția asupra dificultăților majore generate de întârzierea aprobării bugetului național, care afectează direct activitatea administrațiilor locale.

„Faptul că nu avem buget este o problemă. Se aprobă foarte târziu și anul acesta nu o să putem demara prea multe investiții. Vom continua doar proiectele aflate deja în derulare”, a declarat primarul din Budești.

Alesul liberal a explicat că, în lipsa fondurilor aprobate la timp, primăriile sunt nevoite să se concentreze pe etape administrative, precum proiectarea, avizarea, autorizarea și organizarea licitațiilor.

Toate aceste proceduri consumă timp, iar efectele se văd direct în teren.

„O să începem și alte proiecte cu proiectare, cu avizare, cu autorizare, licitații și așa mai departe și uite așa vine toamna și s-ar putea atunci să înceapă lucrările concret”, a mai spus primarul.

În aceste condiții, primarul subliniază că cetățenii percep doar întârzierile vizibile, fără a vedea munca administrativă din spatele proiectelor.

Lipsa unui calendar predictibil al bugetului afectează nu doar ritmul investițiilor, ci și încrederea comunității în autoritățile locale.

Distribuie