Administrație

Întâlnire de lucru

Evaluarea pagubelor produse de inundații şi situația privind pesta porcină au fost temele dezbătute astăzi de prefectul de Vâlcea şi preşedintele Consiliului Județean. „La invitația președintelui Consiliului Județean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, am participat astăzi la o întâlnire de lucru, în cadrul cărei am trecut în revistă două teme socio-economice importante pentru județul nostru. Astfel, am realizat o evaluare comună cu privire la pagubele produse de inundațile din județ, inventariate și în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, în cursul lunilor mai și iunie 2019, în vederea întocmirii proiectului de Hotărâre de Guvern și a alocării de resurse financiare, de la Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului României. Cea de-a doua problemă abordată s-a referit la analiza situației pestei porcine africane și a măsurilor dispuse de către instituțiile cu rol în prevenirea și combaterea fenomenului, în așa fel încât să nu existe un impact major asupra gospodăriilor cetățenilor, dar nici pentru agenții economici din zonele afectate. Acest al doilea subiect urmează a fi dezbătut pe larg și în cadrul ședinței Centrului Local de Combaterea Bolilor ce va avea loc mâine la sediul Instituției Prefectului”, a precizat prefectul Florian Marin.

Distribuie