Infrastructura, o prioritate pentru administraţia din Costeşti
„Toate drumurile care merg spre biserici au fost asfaltate. Am vrut neapărat să avem căi de acces, pentru enoriaşi, pentru turişti, pentru toţi cei care doresc să vadă îndeaproape aceste bijuterii lăsate moştenire de peste veacuri, nouă, celor din prezent. Poate şi de aceea, Drumul Mănăstirilor Olteniei de sub Munte, aici, la Costeşti are un reper important. Menţionez că se lucrează din plin la acest drum spre Bărbăteşti, iar pe Fondul Naţional de Investiţii am depus ultimul tronson, prin Neagota, care ne leagă de Hurezi”, spune primarul comunei Costeşti, Toma Peştereanu. Se lucrează în prezent la dispensarul uman şi la documentaţiile privind refacerea drumului din dealul Costeştiului, afectat de o alunecare de teren. De asemenea, o atenţie sporită se acordă documentaţiilor pentru Complexul Sportiv Bistriţa, o modernă bază sportivă. Turiştii care vor veni la Costeşti vor avea parte de o localitate cu o infrastructură nouă, modernă şi cu accese spre principalele obiective turistice din zonă.