Începutul de an pentru elevii din Păușești-Măglași a debutat cu o provocare la bibliotecă
Prima zi din anul școlar 2022-2023 a venit și cu o nouă provocare pentru membrii celor două echipe „TheByteCoders”, participante la concursul național „Treasure hunt”.
Bibliotecara Ioana Goran a declarat că noua activitate de echipă, rezolvată cu succes de coderii de la Păușești-Măglași a fost „Pentru Ordine sau haos?”.
În cadrul acestei activități copiii au învățat să își organizeze informațiile cu ajutorul „unui pachet de cărți de joc” pe care le-au pregătit pentru a se putea juca și apoi au adăugat noi reguli de joc (programând cărțile de joc în Scratch).”

Ce este bine să evităm să folosim, din motive de securitate, atunci când creăm un cont?” a fost o altă provocare – întrebare la care au răspuns copiii Code Kids de la Păușești-Măglași în cadrul „Vânătorii de comori” din această săptămână.
La finalul activității, micii „vânători” au trecut pe harta treasure hunt-ului din Biblioteca Publică „Antim Petrescu”, al treilea cuvânt secret care îi va ajuta să descopere la finalul competiției mesajul cheie.