(Galerie foto) Delegație vâlceană numeroasă la Școala politică de vară a OFSD

Viorica Dăncilă, președintele PSD și prim-ministrul României, alături de Eugen Teodorovici, președintele executiv al PSD și ministrul Finanțelor Publice, și Mihai Fifor, secretarul general al PSD, au participat vineri, 30 august 2019, la Școala politică de vară a OFSD. Organizația femeilor social-democrate din Vâlcea, condusă de deputat Daniela Oteşanu a fost una numeroasă şi puternică.

Preşedintele PSD Viorica Dăncilă a afirmat vineri că PSD nu va pleca de la guvernare, pentru că nu este „partidul răzgândacilor”, ea precizând că nu va răspunde niciodată la un şantaj.

„Dacă eu pot să lupt şi pot ajunge în toate judeţele ţării, un preşedinte de organizaţie trebuie să ajungă în fiecare localitate. Nu le cer să facă decât ceea ce văd că facem noi la conducerea PSD, să lupte la fel ca noi. Nu mai vreau ca la Comitetul Executiv să aud discuţii ‘rămânem la guvernare, nu rămânem la guvernare’.

Noi suntem PSD, nu partidul răzgândacilor. Altora le-a fost teamă. Unor bărbaţi, care acum critică PSD şi preşedintele PSD, le-au tremurat genunchii la prima adiere. Eu am rezistat şapte luni fără să mă clatin. Alţii şi-au dat demisia pe Facebook şi acum ne dau lecţii.

Eu am spus categoric ‘nu’, pentru că sunt un om responsabil, pentru că ţara are nevoie de responsabilitate, pentru că nu am vrut să dezamăgesc oamenii care au crezut în noi, pentru că sunt prima femeie prim-ministru şi nu am voie să greşesc, pentru că greşeala mea se va imputa tuturor femeilor care vor candida de acum încolo”, a spus premierul, la Şcoala politică de vară a Organizaţiei Femeilor Social Democrate.

Distribuie