Administrație

Eveniment cultural memorabil la Călimănești

Concert extraordinar Paula Seling, la Călimănești.

Casa de cultură „Florin Zamfirescu” a fost din nou gazda unui eveniment cultural memorabil.

Am intrat în Săptămâna Sfântă a Patimilor cu un Concert de pricesne care ne-a emoționat profund și ne-a inspirat să reflectăm la semnificația acestei perioade sacre.

Vocea angelică și sensibilitatea artistică a Paulei Seling a oferit publicului prezent o experiență muzicală extraordinară.

Interpretările sale ne-au desprins pentru câteva clipe de timpul nostru cotidian, un timp al necesității, pentru a ne aduce mai aproape de timpul lui Dumnezeu.

Evenimentul a fost deschis de un minirecital de nai în interpretarea Alexandrei Petrică, elevă a Liceului de Arte „Victor Giuleanu” din Rm. Vâlcea.

Distribuie