Detalii EXPLOZIVE din dosarul ANIVERSĂRII CU DROGURI de RISC
„Ancheta penală desfăşurată până în prezent nu a lămurit convingător, nici măcar cu puterea suspiciunii rezonabile dacă iniţiativa i-a aparţinut exclusiv inculpatului şi nici de ce organizatorul petrecerii care a declarat în mod necredibil la acest moment al procedurii că nu ştia ce conţin acele prăjituri, le-a plimbat personal oferindu-le invitaţilor ca fiind prăjituri de casă din Olanda, în lipsa oricărui context referitor la această țară, în mod neobişnuit la începutul petrecerii, şi fără ca invitaţii să mănânce anterior altceva, acesta părând că ar fi putut să oprească ingerarea alimentelor toxice”.
„Implicarea inculpatului în comiterea faptei constând în aducerea în local a cutiei conţinând prăjituri cu marijuana va fi reţinută în prezenta cauză în limitele arătate, fiind singurul vizat de propunerea parchetului, neefectuându-se cercetări cu privire la alte persoane”.

Concluziile judecătorului de la Tribunalul Vâlcea, care a decis arestarea la domiciliu a antrenorului de fitness, măsură respinsă de magistrații Curții de Apel Pitești care au hotărât arestarea preventivă a tânărului pentru 21 de zile.
Lipsesc din dosar înregistrări video. Antrenorul de fitness, singurul vizat de propunerea Parchetului
Ies la iveală detalii explozive din dosarul aniversării cu droguri de risc. Sărbătoritul servea invitații cu „bunătăți olandeze”, chiar în debutul petrecerii. Cutia a fost plimbată printre invitați înainte de servirea mesei. Antrenorul de fitness a susținut în declarația dată că l-a avertizat pe omul de afaceri că cine doreşte să nu consume decât „una sau maxim două” părjituri.
„În primul rând, în fapt, se reține cu puterea suspiciunii rezonabile, că la data de 21.01.2023 martorul C. G. a închiriat o parte din localul …….. pentru sărbătorirea zilei sale de naștere, sens în care a încheiat un contract cu prestatorul de servicii hoteliere şi a invitat mai multe persoane la petrecere, urmând să împlinească 50 de ani.
Alimentele şi băuturile au fost asigurate de acelaşi operator, iar candy-barul a fost contractat de la SC …, potrivit facturii ataşate dosarului cauzei.
Invitat a fost şi inculpatul C.D., instructor de fitness, despre care martorul-denunţător C.G. a declarat că l-a cunoscut în urmă cu patru ani pe când lucra la sala de sport ….. şi cu care a rămas în legătură pentru sfaturi legate de fitness, aceasta fiind justificarea invitării sale la petrecere.
Din capturile foto de la dosar executate ca urmare a exploatării unor înregistrări video, înregistrări care nu sunt ataşate dosarului cauzei, reiese că inculpatul avea asupra sa o cutie despre care martorul-denunţător şi inculpatul arată că ar fi conţinut nişte prăjituri.

Inculpatul justifică faptul că acesta era cadoul pe care dorea să îl facă organizatorului petrecerii, pentru că un parfum, la care se gândise în prealabil, i-ar fi depăşit bugetul. Aceste prăjituri erau de tip brownies, inculpatul susţinând că le-a preparat chiar el acasă cu marijuana cumpărată de la o persoană necunoscută prin intermediari. Preţul achiziţiei a fost de 750 de lei, potrivit declaraţiei sale, astfel încât justificarea acestui cadou neobişnuit pe lipsa încadrării în buget a unui parfum al cărui preţ ar fi similar, nu poate fi reţinută.
Din declaraţiile martorilor, se reţine că sărbătoritul C.G. a primit cutia cu prăjituri şi i-a servit pe mai mulţi invitaţi din ea. Astfel, din planşele foto de la fila -, reiese că martorul denunţător servea din cutie invitaţii. M P confirmă înregistrarea în sensul că acea cutie era „plimbată” printre invitaţi, aspect confirmat şi de martor în depoziţia sa.
Ceea ce este de subliniat este că martorul a declarat că nu a fost interesat să întrebe ce conţin prăjiturile. Cu toate acestea, martorii …………… (filele – şi -) au relatat că l-au întrebat pe martorul C. ce reprezintă acestea (martora fiind foarte atenta la mâncare), iar martorul denunţător a spus textual că sunt produse olandeze. De subliniat că cei doi martori sunt – martorului C , organizatorul petrecerii, şi ai soţiei sale.
Prin urmare expunerile martorului C. în sensul că nu cunoştea ce conţin aceste prăjituri nu pot fi primite în cauza de faţă şi în limitele specificului ei. Împrejurarea că acestea ar proveni din Olanda este contrară atitudinii de necunoaştere exprimată prin declaraţie şi determină reţinerea supoziţiei rezonabile că, prin referire la această ţară în lipsa oricărei legături contextuale şi având în vedere aspectul notoriu de legalitate a consumului unor substanţe în Olanda că acesta a cunoscut compoziţia acestor dulciuri.

De altfel, din declaraţia inculpatului reiese că acesta l-a avertizat pe martorul denunţător că cine doreşte să nu consume decât „una sau maxim doua”. Un atare avertisment este neobişnuit, şi invalidează susţinerea inculpatului în sensul că nu i-ar fi spus martorului ce conţin.
Aşadar, plimbarea cutiei de prăjituri separat printre invitaţi, deşi exista un candy bar achiziţionat, prezentarea acestora ca fiind „prăjituri de casă din Olanda” sau „bunătăţi olandeze” vin în contrast puternic cu atitudinea expusă de necunoaştere a conţinutului încredinţat de inculpat şi pare că o invalidează.
Numai astfel pare că se explică şi caracterul aparent neobişnuit al oferirii prăjiturilor invitaţilor de către martorul C şi soţia acestuia chiar la începutul petrecerii, martorii declarând că nu mâncaseră nimic înainte”, susține judecătorul Tribunalului Vâlcea în încheierea pronunțată în dosar.
Relație de colaborare între avocați. Avocatul sărbătoritului are sediul în acelaşi apartament cu avocatul antrenorului de fitness
Sărbătoritul a formulat o sesizare penală împotriva antrenorului de fitness, iar la luarea declarației dată în cursul urmăririi penale a fost asistat de avocat A M M. Avocatul care a asistat martorul denunţător C are sediul în acelaşi apartament cu avocatul ales al inculpatului.
Doamna avocat L A F este avocatul tânărului antrenor. Judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Vâlcea a sesizat faptul că între doamna avocat L A F și domnul avocat A M M există o relație de colaborare, doamna avocat fiind stagiara domnului avocat A M M şi având, împreună, acelaşi sediu profesional din evidenţele Baroului Vâlcea.

Pe temeiul echităţii procedurii, magistratul vâlcean a pus în discuție necesitatea desemnării unui avocat pentru a reprezenta interesele inculpatului şi a întreabat participanţii dacă există o contrarietate de interese în cauză ca urmare a acestor situaţii. Avocatul L A F a susținut că nu există nicio situație care ar putea atrage incompatibilitatea sa, din punctul său de vedere este asigurat dreptul la o apărare efectivă, este asigurată confidențialitatea raporturilor cu inculpatul, iar legăturile cu domnul avocat A M M sunt doar de colegialitate având cabinetele de avocatură în aceeași loc.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, a arătat că împărtășește punctul de vedere al doamnei avocat L A F mai ales dacă activitatea profesională a celor doi avocați este diferită.
Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus suspendarea şedinţei pentru a se pronunța asupra chestiunii invocate.
La reluarea judecății, după suspendare, judecătorul de drepturi și libertăți, arată că, în vederea asigurării respectării dreptului la un proces echitabil, se impune emiterea unei adrese către Baroul Vâlcea în vederea desemnării unui avocat din oficiu care să îl asiste pe inculpat, alături de avocatul său ales, în temeiul art 6 din CEDO, reţinând că avocatul care a asistat martorul denunţător C are sediul în acelaşi apartament cu avocatul ales al inculpatului, pentru a nu exista niciun fel de vulnerabilitate asupra asigurării unei apărări efective a inculpatului în cauză. La apelul nominal făcut în şedinţa camerei de consiliu la ora 15.30 s-au prezentat inculpatul C D , aflat în stare de arest preventiv, personal şi asistat de avocat ales L A F , precum și de apărător desemnat din oficiu, avocat P J.
Împrejurare ignorată. Prietenul antrenorului, prezent la petrecere – depistat pozitiv și în cazul altor droguri de risc
Din fişele UPU şi declaraţiile martorilor audiaţi reiese că aceştia au resimţit o puternică stare de rău după ingestia unor bucăţi din aceste prăjituri, au beneficiat de îngrijiri medicale şi au fost testaţi pozitiv la THC, fapt ce confirmă împrejurarea, cu puterea suspiciunii rezonabile, că prăjiturile aduse de inculpat conţineau această substanţă.
Este de remarcat că unul dintre participanţi, V I , primul căruia i s-a făcut rău şi despre care inculpatul C a afirmat că este prietenul său , a fost testat pozitiv şi la OPI (opiate) -fila -. Împrejurarea nu a fost analizată deloc de parchet şi nici circumstanţele prezenţei acestuia la petrecere, mai ales că niciun alt invitat nu a fost testat pozitiv decât la THC. Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu a regăsit vreo declaraţie a acestei persoane la dosarul cauzei.

Analiza situaţiei de fapt în limitele specificului procedurii s-a impus pentru a se stabili în concret gradul de implicare a inculpatului în comiterea faptei.
Situaţia de fapt reţinută de judecătorul de drepturi şi libertăţi cu puterea suspiciunii rezonabile din analiza probelor conduce la concluzia că nu este clar că inculpatul a avut iniţiativa „oferirii unei seri de neuitat” -aşa cum declară- martorului C dar apare posibilitatea rezonabilă că acesta şi soţia sa să cunoască cel puţin la momentul primirii compoziţia prăjiturilor prin referirea la Olanda ca provenienţă, deşi nici inculpatul şi nici aceşti doi martori nu declară nimic în legătură cu o achiziţie sau la această ţară.
Cu toate acestea, implicarea inculpatului în comiterea faptei constând în aducerea în local a cutiei conţinând prăjituri cu marijuana va fi reţinută în prezenta cauză în limitele arătate, fiind singurul vizat de propunerea parchetului, neefectuându-se cercetări cu privire la alte persoane.
Soluția Tribunalului Vâlcea – arest la domiciliu pentru antrenorul de fitness – a fost infirmată de magistrații Curții de Apel Pitești care au decis ieri, arestarea preventivă pentru 21 de zile a tânărului. Revenim cu noi amănunte după ce vom intra și în posesia motivării soluției magistraților de la Curtea de Apel Pitești, redactorii publicației noastre urmând să înainteze o cerere în baza Legii 544/2001.
Demersul nostru jurnalistic se bazează pe informarea corectă a cititorilor, solicitarea noastră fiind justificată de interesul public pentru acest subiect. Infracţiunea de trafic de droguri are o gravitate sporită şi tinde să devină un fenomen.