Deputatul Popa anunță o reușită a PSD – plafonarea preţurilor la energie şi gaze

  • Cele 500.000 de semnături strânse de PSD au convins toate partidele să voteze proiectul mult așteptat de români!

„Am votat acest proiect de lege care prevede plafonarea/compensarea prețurilor la gaze și electricitate!

În schema de plafonare și compensare intră instituțiile publice – școli, spitale, centre sociale, CET-uri – dar și IMM-uri.

La nivelul marilor orașe, CET-urile se vor putea aproviziona cu gaz la prețuri plafonate, iar oamenii vor avea căldură în case, la prețuri suportabile.

Școlile, grădinițele, spitalele (deja solicitate la maximum) își vor putea achita facturile și vor putea traversa iarna în condiții aproape normale”, declară deputatul PSD Vâlcea, Ștefan Ovidiu Popa.

Parlamentarul social-democrat a mai subliniat faptul că introducerea IMM-urilor în categoriile eligibile pentru plafonarea/compensarea energiei le menține în piață, și astfel se evită, pe cât posibil, dezastrul falimentelor și al concedierilor.

Distribuie