Deputatul Popa acuză: „Politică de dreapta, falimentul României!”

Acuzații grave ale deputatului PSD Vâlcea, Ștefan Ovidiu Popa.

„Zilnic ascultăm declarații halucinante, precum: „românii o duc mai bine, avem creștere economică, investițiile sunt în derulare”, toate sunt doar povești!

Adevărul este că România este într-un cerc vicios și dacă nu iese, va intra în faliment!

Un calcul simplu arată că pentru fiecare leu produs, România, sub conducerea liberală, s-a împrumutat 2,14 lei.

Între 2017 și 2019 la 34 de bani împrumutați, România a produs 1 leu cu salarii, pensii si alocatii mărite.

Suma totală a împrumuturilor luate de guvernele PNL se ridică la 280 de miliarde de lei, în 2020 și 2021.

Datoria publică se apropie de 50% din PIB, depășirea acestui nivel reprezintă un semnal de alarmă pentru economia naţională.

O să asistăm la alte tăieri de venituri și reduceri de personal.

Incompetența, lipsa de viziune și lupta lor internă pentru putere, ne condamnă la subdezvoltare!”, a punctat parlamentarul vâlcean.

Distribuie