Politică

Deputatul Lazăr, întrebare către Ministrul Sănătății

Problema asistenților medicali comunitari din România a fost tema abordată de deputatul USR Vâlcea, Marian Lazăr, într-o întrebare adresată Ministrului Sănătății.

Având în vedere prevederile art.3 lit.a), c), d), i), j) din H.G. nr.144/2010, privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, parlamentarul USR Vâlcea a solicitat răspunsul la următoarele întrebări:

  1. Câți asistenți medicali comunitari își desfășoară activitatea la data de 1.06.2022?
  2. În câte localități, deși nu există medici de familie, nu sunt alocați asistenți medicali comunitari la data de 1.06.2022?
  3. Care sunt localitățile în care, deși nu există medici de familie, nu sunt alocați asistenți medicali comunitari la data de 1.06.2022?
  4. În câte localități, deși există un număr insuficient de medici de familie, nu sunt alocați asistenți medicali comunitari la data de 1.06.2022?
  5. Care sunt localitățile în care, deși există un număr insuficient de medici de familie, nu sunt alocați asistenți medicali comunitari la data de 1.06.2022?
  6. Câți asistenți medicali comunitari au vârsta de peste 61 de ani la data de 1.06.2022?
  7. Câți asistenți medicali comunitari cu vârsta de peste 61 de ani își desfășoară activitatea la data de 1.06.2022 în mediul rural și respectiv în mediul urban?
  8. Câți asistenți medicali comunitari au vârsta sub 35 de ani la data de 1.06.2022?
  9. Câți asistenți medicali comunitari cu vârsta de sub 35 de ani își desfășoară activitatea la data de 1.06.2022 în mediul rural și respectiv în mediul urban?
  10. Câți asistenți medicali comunitari sunt necesari a fi alocați urgent în mediul rural și respectiv în mediul urban pentru a suplini deficitul existent în sistem la data de 1.06.2022?
  11. Care sunt măsurile de ordin legislativ și/sau procedural care în opinia Ministerului Sănătății trebuiesc adoptate urgent în vederea reducerii deficitului de asistenți medicali comunitari existent în sistemul sanitar?
  12. Care sunt măsurile de ordin legislativ și/sau procedural care în opinia Ministerului Sănătății trebuiesc adoptate urgent în vederea atragerii asistenți medicali comunitari în mediul rural?
Distribuie