Politică

Deputatul Lazăr îl acuză pe premierul Ciolacu că preferă să taxeze suplimentar românii care muncesc şi aduc plus valoare în economia țării

„Din disperarea de a mai acoperi din găurile masive din buget, coaliţia PSD-PNL bagă din nou mâna adânc în buzunarele celor care muncesc şi produc în ţara asta.

Cei doi lideri ai partidelor de la guvernare au anunţat triumfător că au căzut de acord pe un pachet de măsuri care să aducă economii la buget şi să mai reducă din deficit, însă povara cea mai mare pică, la fel ca întotdeauna, pe românii care muncesc.

Conform ultimelor estimări, gaura din buget este de aproximativ 50 de miliarde de lei, iar măsurile anunţate de Marcel Ciolacu ieri estimează economii de doar 6 miliarde de lei. Cum facem cu restul de 44 de miliarde?

Problema cea mai mare este că măsurile de reducere a costurilor statului sunt vagi şi fără să se atingă de zonele care chiar ar aduce economii uriaşe la buget, fără a împovăra oamenii.

De cealaltă parte, noile taxe şi impozite aplicate antreprenorilor şi angajaţilor de la privat va descuraja tot mai mult mediul privat să creeze valoare în economie”, susține deputatul USR Vâlcea, Marian Lazăr.

Parlamentarul vâlcean a mai precizat faptul că, USR promovează de mai mult timp măsuri concrete şi care au impact pozitiv atât asupra bugetului, precum şi asupra celor care muncesc.

Pe lângă eliminarea taxelor pe salariul minim, USR propune şi următoarele măsuri:

  • Eliminarea pensiilor speciale care înghit anual peste 12 miliarde de lei.
  • Desfiinţarea unor institute care doar ele ştiu ce anume cercetează, dar nu găsesc niciodată nimic şi înghit peste 3 miliarde de lei anual.
  • Desfiinţarea Ministerului Familiei creat doar pentru Gabriela Firea care înghite degeaba peste 500 de milioane de lei.
  • Inspectoratele Şcolare care consumă anual peste 600 de milioane de lei.
  • Subvenţii pentru partide de peste 500 de milioane de lei.
  • Oprirea schemelor de afaceri pe banii statului care irosesc anual în jur de 11 miliarde de lei.

„Iată, aşadar, câte surse de economie are la dispoziţie Marcel Ciolacu. Însă el preferă să taxeze suplimentar românii care muncesc şi aduc plus valoare în economia ţării”, a conchis deputatul USR Vâlcea, Marian Lazăr.

Distribuie