Deputatul Laurențiu Cazan, vot în favoarea proiectului de lege privind organizarea și modernizarea judiciară

În data de 27 septembrie, împreună cu colegii mei din cadrul Camerei Deputaților am votat în favoarea adoptării proiectului de lege care are în vedere organizarea judiciară și modernizarea acesteia pentru a ne ridica încă o dată la standardele moderne europene.

Proiectul prevede faptul că sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor pe completuri de judecată se auditează extern la fiecare 2 ani.

Auditurile externe sunt efectuate din punct de vedere tehnic și din punct de vedere al efectelor de distribuție rău intenționate sau aleatorie în scopul identificării și eliminării deficiențelor sistemului.

Proiectul include, de asemenea, reguli detaliate pentru înființarea a 5 judecătorii în cadrul Curții Supreme de Casație și Justiție specifice acestor structuri judecătorești.

Prin adoptarea acestui proiect de legi, Partidul Național Liberal dorește să asigure în continuare faptul că justiția din țara noastră se desfășoară în condiții modern și democratice, asigurând astfel siguranța cetățenilor atât în prezent, cât și în viitor.

Laurențiu Cazan, Deputat PNL de Vâlcea

Distribuie