Deputatul Eugen Neață vorbește despre decizia PSD de a participa la guvernare

„Cea mai solicitantă situație este aceea în care trebuie să alegi între mai multe variante de a acționa într-o situație de extremă urgență.

Spun acest lucru pentru că, unul dintre dumneavoastră mi-a scris ceva mai jos că varianta alegerilor anticipate ne-ar avantaja în situația politică pe care o traversăm acum.

Se referă la faptul că noi, social-democrații am putea câștiga alegerile anticipate la un scor foarte bun.

Este adevărat!

Le-am câștigat și pe cele la termen, în urmă cu aproape un an de zile. Acum este însă cu totul altceva”, susține deputatul social-democrat, Eugen Neață.

Parlamentarul vâlcean a subliniat faptul că situația sanitară a țării a căpătat accente dramatice.

În plus, în opinia deputatului PSD, situația economică pare să se îndrepte în aceeași direcție.

„Puterea de cumpărare a oamenilor se prăbușește văzând cu ochii. Este nevoie de un cu totul alt stil de guvernare și de mai multă fermitate și responsabilitate administrativă”, susține parlamentarul vâlcean.

„Partidul Social Democrat a arătat aceste calități în guvernările asumate de-a lungul timpului și poate contribui cu ele și acum, când este mai mare și mai urgentă nevoie de ele decât oricând.

Alegerile anticipate au nevoie de timp pentru a fi organizate și ele pot avea loc fără probleme, oricând.

Acum este nevoie de întărirea guvernării pentru nevoile imediate ale țării și soluția contribuției noastre la guvernare este cea mai bună alegere.

Se lucrează la planul de guvernare, ceea ce este deja o veste bună pentru români.

Social-democrații știu mai bine decât oricine care sunt așteptările reale ale oamenilor de la statul lor și vor găsi mijloacele administrative prin care acestea să poată fi îndeplinite.

Sunt convins că specialiștii noștri în domeniile de mare interes de acum – sănătatea și economia – au introdus în acest document soluții pentru temperarea efectelor pandemiei și pentru o creștere economică susținută de mari investiții ale statului român.

Noi, parlamentarii social-democrați suntem gata să susținem procesul legislativ de care are nevoie guvernarea care urmează.

Decizia Partidului Social Democrat de a participa la ea în mod direct este una plină de responsabilitate”, a concluzionat deputatul Eugen Neață.

Distribuie