Deputatul Eugen Neața propune includerea județului Vâlcea într-un program național pentru investiții și locuri de muncă
Deputatul Eugen Neață anunță că a inițiat un amendament în Parlamentul României prin care județul Vâlcea să fie inclus într-un program legislativ destinat stimulării investițiilor și creării de locuri de muncă în anumite regiuni ale țării.
Potrivit parlamentarului, programul aflat în dezbatere vizează sprijinirea unor județe care se confruntă cu dificultăți economice și sociale. În momentul în care proiectul a intrat pe traseul legislativ, acesta a ridicat întrebarea dacă județele incluse inițial sunt singurele care au nevoie de astfel de măsuri de sprijin.
„Este firesc ca fiecare parlamentar să urmărească și îmbunătățirea condițiilor sociale și economice ale celor pe care îi reprezintă”, a transmis deputatul.
În acest context, Eugen Neață a depus un amendament împreună cu deputații Adrian Solomon (Vaslui) și Marius Constantin Budăi (Botoșani), prin care se propune includerea județelor Vâlcea, Vaslui și Botoșani printre beneficiarii programului pentru investiții și locuri de muncă.
Argumentele invocate de inițiatori se referă la situația economică a acestor județe, care se confruntă încă cu efectele declinului industrial început după 1989. Potrivit deputatului vâlcean, nivelul veniturilor salariale din Vâlcea rămâne relativ scăzut, iar economia locală are nevoie de sprijin suplimentar pentru a se dezvolta.
„Sunt județe care au cunoscut un declin industrial major după 1989, cu efecte care se resimt și astăzi. Ele nu pot lipsi de pe lista regiunilor care au nevoie de un sprijin consistent al statului român”, a explicat acesta.
Deputatul susține că mediul antreprenorial din Vâlcea a depus eforturi semnificative pentru a construi o economie funcțională și pentru a crea locuri de muncă, însă procesul de reconversie profesională pentru foștii angajați din industriile dispărute a fost unul dificil. Mii de persoane au fost nevoite să se adapteze treptat la noi domenii economice, în special în sectorul serviciilor.
Deși au trecut aproape patru decenii de la schimbarea sistemului economic, nivelul de prosperitate dorit nu a fost încă atins, consideră parlamentarul. În opinia sa, programele guvernamentale de sprijin pot contribui la dezvoltarea unor capacități economice mai puternice și la crearea de locuri de muncă mai bine plătite.
Eugen Neață afirmă că activitatea sa parlamentară este orientată constant către interesele județului Vâlcea. De-a lungul mandatului, spune el, a inițiat mai multe proiecte legislative dedicate protejării intereselor cetățenilor și sprijinirii investițiilor locale.
Printre exemplele menționate se numără demersuri legislative privind transferul unor proprietăți ale statului către comunitatea locală, precum Sala Sporturilor din Râmnicu Vâlcea, dar și păduri în care sunt amenajate parcuri naturale la Râmnicu Vâlcea și Călimănești.
„Nu poți merge în Parlamentul României fără să te gândești la cei care te-au trimis acolo prin votul lor și la interesele pe care trebuie să le reprezinți”, a transmis deputatul.
Amendamentul prin care județul Vâlcea este propus pentru includere în Programul pentru investiții și locuri de muncă se află în prezent pe traseul legislativ în Parlamentul României.