Deputatul Eugen Neață a votat dublarea alocaţiilor

„Astăzi, în ședința Comisiei pentru muncă și protecție socială, al cărei vicepreședinte sunt am votat amendamentul propus de președintele comisiei, Adrian Solomon, prin care alocațiile pentru copii vor fi dublate. Amendamentul PSD a fost admis cu 13 voturi „pentru”.
Astfel, alocaţia pentru copiii până în doi ani ajunge la 600 de lei, iar cea pentru copiii peste 2 ani, la 300 de lei. În plus, copilul cu handicap va avea o alocaţie de 600 de lei.

Acest proiect de lege va intra pe ordinea de zi a următoarei ședințe de plen a Camerei Deputaților (cameră decizională).
Dublarea alocaţiilor ar urma să intre în vigoare în următoarea lună după promulgare.

Chiar dacă nu mai suntem la guvernare ne respectăm promisiunile făcute românilor! Încă o dată PSD a arătat că este aproape de oameni și de nevoile acestora.
Felicitări colegilor mei pentru vot!”, a declarat deputatul PSD, Eugen Neață.

Distribuie