Deputat Ovidiu Popa: „Ne vom opune în Parlament măsurilor promovate de guvernul de dreapta!”

„Proiectul de Buget pe anul 2021 conține mai multe “cadouri“ pentru cetățeni!”, susține deputatul PSD Vâlcea, Ovidiu Popa.

Parlamentarul vâlcean a enumerat „cadourile” pregătite de actuala putere pentru români:

• salariile bugetarilor vor fi plafonate;

• pensiile nu vor mai crește în 2021;

• nu vor mai fi vouchere de vacanță până în 2022;

• transportul gratuit al studenților cu trenul ar urma să fie eliminat – se revine la vechiul sistem: 50% gratuitate la biletul de tren;

• indemnizația de hrană va scădea pentru angajații din administrația publică;

• unele sporuri vor fi plafonate și altele eliminate;

• sporul de 30% pentru angajații prefecturilor pentru lupta cu pandemia nu se va mai acorda.

„Cu siguranță ne vom opune în Parlament acestor măsuri promovate de guvernul de dreapta!”, a conchis deputatul social-democrat vâlcean.

Distribuie