Deputat Daniela Oteşanu: „PSD şi Viorica Dăncilă reprezintă singura soluţie reală pentru continuarea creşterii nivelului de trai al românilor din fiecare judeţ!”

De la tribuna Camerei Deputaților, parlamentarul vâlcean Daniela Oteşanu a afirmat: „PSD şi-a reconfirmat forţa. Candidatul său – Viorica Dăncilă intră în turul doi al prezidenţialelor la mare distanţă, peste 800.000 de voturi, faţă de următorul plasat, Dan Barna.

Votul românilor a infirmat de-o manieră categorică scenariile propagandei care cânta prohodul PSD şi care proclamau o aşa-zisă reuşită istorică, „un tur doi fără PSD”.

Macheta publicitara

PSD reuşeşte să facă proba evidentă că este singurul partid care se poate opune eficient lui Iohannis şi PNL, în pofida celor mai dure şi ostile circumstanţe politice din istoria sa şi a unei îndelungi campanii de demonizare sistematică a liderilor săi.

Milioane de români au înţeles că doar Viorica Dăncilă şi PSD mai stau între Guwernerul Orban, pus pe tăieri, şi bunăstarea lor şi a familiilor.

Cu cât mai mulţi români vor realiza că Iohannis şi Orban înseamnă austeritate, închideri de spitale, taxe mai mari, anulări de creşteri salariale şi de pensii, cu atât mai evident le va fi că singurul care poate opri acest tăvălug este PSD, prin candidatul său la preşedinţia ţării – Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă a fost singurul candidat care a crescut constant atât în precampanie, cât şi în campania electorală şi a ajuns să depăşească, cu câteva mii, numărul de voturi obţinute de PSD la europarlamentare.

A fost cea mai scăzută prezenţă la vot din istoria alegerilor prezidenţiale. Este un semnal clar al dezgustului oamenilor faţă de scandalul şi dezbinare politică ridicate la cote de neimaginat de Klaus Iohannis, culmea cinismului, în numele unei „Românii normale”.

Dan Barna şi USR pot fi consideraţi marii pierzători ai prezidenţialelor; sunt cel puţin 5 procente în minus între scorul lui Dan Barna de acum şi cel al USR de la europarlamentare.

Proiectul ALDE-PRO România s-a dovedit neviabil. Scorul reuşit de Mircea Diaconu reprezintă strict o reuşită personală, dar este mai mic decât cel pe care ALDE şi PRO România, însumat, l-au obţinut la europarlamentare.

În diaspora s-a votat consistent mai mult şi în condiţii mult mai bune decât la alte alegeri precedente. Este meritul guvernului Dăncilă, care a lăsat la cheie guvernului Orban toată organizarea scrutinului.

PSD şi Viorica Dăncilă au promovat şi adoptat legislaţia corespunzătoare şi au luat toate măsurile organizatorice necesare. Orban şi miniştrii săi au luat totul de-a gata. De altfel, nici nu aveau când să facă mare lucru, jurământul de învestitură a fost făcut cu câteva zile înainte de începerea scrutinului.

PSD şi candidatul său iau startul pentru turul doi al prezidenţialelor de pe poziţia competitorului determinat să obţină victoria. Acum se resetează toată competiţia politică.

Iohannis nu se mai poate ascunde! Va fi nevoit să dea raportul în faţa românilor pentru mandatul său. Îi va fi imposibil să explice de ce nu a făcut nimic constructiv, de ce a încălcat Constituţia, de ce a sabotat guvernul ţării sale, de ce a sabotat interese naţionale, de ce a ridicat la paroxism discursul urii şi al demagogiei politice.

Oricât de mult nu îşi doreşte, Iohannis va fi nevoit să stea faţă în faţă cu Viorica Dăncilă.

Candidatul PSD are de partea ei faptele, tot ceea ce a adus bunăstare oamenilor şi economiei naţionale, în aceşti ani ai guvernării PSD”, se menționează în declarația politică susținută recent de Daniela Oteşanu, deputat PSD Vâlcea.

Distribuie