Politică

Deputat Daniela Oteșanu, întrebare adresată către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Parlamentarul PSD Vâlcea, Daniela Oteșanu, a înaintat recent o întrebare ministrului Mircea Fechet.

Obiectul întrebării: termenul prevăzut pentru lansarea programului de subvenționare a capacităților de stocare pentru panourile fotovoltaice suplimentar de Casa Verde.

„Stimate domnule ministru,

Având în vedere că Programul Casa Verde Panouri Fotovoltaice are un buget record anul acesta, de două miliarde de lei, ca urmare și a interesului crescut din partea românilor, vă rog să-mi comunicați ce soluții ați identificat la nivel tehnic și al cadrului legal pentru a deschide un apel de finanțare pentru capacități de stocare a energiei electrice produse în acest fel.

Care este termenul la care aveți în vedere să lansați un mecanism complementar programului Casa Verde. Totodată vă rog să-mi transmiteți dacă va fi în același timp cu acest program sau va exista o finanțare separată.

În acest context, al creșterii exponențiale a numărului de români interesați să devină prosumatori și implicit o creștere a puterii instalate mai mare decât consumul propriu aveți în vedere o strategie de reechilibrare a situației pentru a nu afecta rețelele de distribuție a energiei electrice?

Vă mulțumesc.”, se arată în întrebarea deputatului social-democrat, Daniela Oteșanu.

Distribuie