Depunere jurământ. Roxana Călina Roşu, consilier județean PER

„Astăzi, 25 noiembrie 2020, în ședința Consiliului Județean Vâlcea (ora 10:00), am depus jurământul cu ocazia începerii mandatului meu de consilier județean al Partidului Ecologist Român.

Echipa Partidului Ecologist Român are, din acest mandat, o deschidere largă în județul Vâlcea, reușind să obțină la alegerile din 27 septembrie nu mai puțin de 5 mandate de primar (Râmnicu Vâlcea, Păușești Otăsău, Runcu, Crețeni și Cernișoara), 123 mandate de consilieri locali și 3 mandate de consilieri județeni.

Ne-am angajat într-un mandat politic 2020-2024 mult mai complex și suntem hotărâți să continuăm ce am prezentat în campania localelor, susținând primarii și consilierii noștri pentru construirea unor mandate eficiente.

În ceea ce mă privește, cred în echipa noastră și am toată nădejdea că activitatea mea în Consiliul Județean Vâlcea va ajuta la realizarea obiectivelor pe care ni le-am propus pentru dezvoltarea județului”, a postat pe o rețea de socializare Roxana Călina Roşu.

Distribuie