Actualitate

Coronavirus. Un nou caz în secția Boli Infecțioase

La nivelul județului Vâlcea, în cursul zilei de ieri a fost confirmat al treilea caz de infecție cu COVID-19 la personalul medico-sanitar din județ.

Ultimul caz confirmat face parte din personalul medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, secția Boli Infecțioase.

DSP Vâlcea a declanșat o anchetă epidemiologică pentru stabilirea contacților. Au fost recoltate un număr de 19 probe de la personalul medico-sanitar și auxiliar al secției pentru care se așteaptă rezultatele.

Dintre cele 21 de persoane confirmate în județul Vâlcea, șapte au fost declarate vindecate și externate, una a decedat, 13 sunt internate în unități sanitare din judetul Vâlcea și alt județ.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, starea pacienților internați în Vâlcea este următoarea:

 4 pacienți sunt asimptomatici;

 5 pacienți prezintă forme ușoare ale bolii;

 3 pacienți prezintă forme medii ale bolii.

Starea tuturor pacienților este staționară. În acest moment, niciun pacient diagnosticat pozitiv cu COVID-19 nu este internat în secția de ATI a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.

Distribuie