Concert de colinde la Costești
Prima zi a Festivalului Colindului Vâlcean… Colind frumos și bun, la Costești!
Primul spectacol din cadrul festivalului a avut loc, în Ajun de Moș Nicolae, la Costești – gazde primitoare și tineri talentați și bucuroși să colinde.
Spectacolul a fost oferit de cetele de colindători din Costești, Horezu, Pietrari, Alunu, Bărbătești, Copăceni, Slătioara, Tomșani, Vaideeni.

„Și da, un eveniment frumos, Căminul Cultural Costești a fost gazdă primitoare cetelor de colindători. Ne-am bucurat de prezența copiilor, dascălilor și preoților care au muncit pentru a ne prezenta colinde.
În spatele acestui eveniment sunt cei care au pus umărul cât de puțin, îi prețuiesc și le mulțumesc.
Costeștiul a fost la înălțime, din toate punctele de vedere”, a declarat primarul Toma Peștereanu.