Comunitatea din Costești, aprecieri din partea președintelui Consiliului Județean Vâlcea
„La obârșie, la izvoare”, această sărbătoare dragă vâlcenilor din Costești, a ajuns anul acesta la cea de-a 16-a ediție.
„Am petrecut și eu momente deosebite în această după-amiază, alături de primarul Toma Peștereanu și de prietenii mei, buni și mulți, din această frumoasă localitate și din împrejurimi.
Despre Costești pot spune că este o comună binecuvântată de Dumnezeu cu mănăstiri renumite în țară (Bistrița și Arnota), cu ținuturi de o frumusețe aparte, dar și cu oameni gospodari și inimoși.
Îl felicit pe Toma Peștereanu pentru organizarea acestui eveniment frumos, dar și pentru toate lucrurile bune pe care le face în localitate.
Avem proiecte importante pentru comuna Costești. Am reușit, kilometru cu kilometru, să asfaltăm drumul județean 646, din centrul comunei până la Mănăstirea Bistrița, iar în prezent avem documentațiile pregătite pentru accesarea unui proiect european, pentru reabilitarea lui în totalitate, de la Băbeni și până la Mănăstirea Arnota.
De asemenea, avem proiecte în parteneriat cu administrația locală, cum ar fi dotarea cu echipamente digitale a școlilor din Costești, inclusiv a Școlii Speciale Bistrița, aflată în coordonarea CJ Vâlcea.
A fost o zi plăcută! Și fiindcă mâine este Adormirea Maicii Domnului, le doresc tuturor celor care poartă numele Fecioarei Maria multă sănătate și numai bine!”, a transmis președintele Consiliului Județean Vâlcea, social-democratul Constantin Rădulescu.