Colindele de Crăciun răsună la biserica din Greblești
În inima României, în satul Greblești din județul Vâlcea, tradiția colindatului este păstrată cu sfințenie de către elevii Școlii din Greblești, care în a doua zi de Crăciun își îmbracă straiele de sărbătoare și pornesc spre biserica din sat pentru a vesti Nașterea Domnului.
Această tradiție, moștenită din moși-strămoși, este un moment de bucurie și comuniune, unde fiecare vers și melodie aduc speranță și lumină în inimile celor prezenți.
Această tradiție a fost începută acum mai bine de două decenii de învățătorul din sat, domnul profesor Iulian Cazacu, tradiție pe care am continuat-o împreună cu colegele mele și care bucură inimile și sufletele consătenilor.
În a doua zi de Crăciun a fiecărui an, locuitorii din Greblești așteaptă cu sufletul la gură colinda copiilor din sat, îmbrăcați în straie populare. Această practică nu doar că întărește legăturile dintre membrii comunității, dar și păstrează viu spiritul autentic românesc al sărbătorilor de iarnă.
Colindatul în Greblești este o fereastră deschisă către trecut, o modalitate prin care tinerii își exprimă identitatea culturală și își asumă rolul de păstrători ai tradițiilor. Este un exemplu viu al modului în care tradițiile locale continuă să fie relevante și să inspire comunități întregi, chiar și în lumea modernă.
Prof. Înv. Primar Pieptea Mihaela-Alexandra