Campanie de integritate. „M.A.I. etic, M.A.I. integru”

În perioada 11-15 octombrie 2021, ofițerii de prevenire din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,General Magheru” al Județului Vâlcea, au desfășurat activități cu caracter preventiv în cadrul campaniei naționale de promovare a integrității ”M.A.I. etic, M.A.I. integru”, atât la sediile unor instituții publice, cât și societăți comerciale din municipiul Râmnicu Vâlcea, prilejuite de Săptămâna acțiunilor preventive în domeniul Situații de Urgență.

În contextul desfășurării activităților preventive, atât angajații entităților la care au fost desfășurate activitățile, cât și cetățenii care interacționează cu acestea – beneficiari ai serviciilor publice oferite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea, au fost informați cu privire la competența Direcției Generale Anticorupție, consecințele implicării în fapte de corupție și încurajarea semnalării acestora, fiind distribuite materiale de informare anticorupție cu mesajul„Corupția te arde! În situații de urgență alege numărul câștigător!”.

Campania națională„M.A.I. etic, M.A.I. integru!” se desfășoară în perioada mai – decembrie 2021, dorindu-se ca, prin implementarea ei, să se contribuie la consolidarea integrității și, implicit, a încrederii cetățenilor în serviciile publice prestate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, instituție esențială pentru buna funcționare a societății.

De asemenea, au fost popularizate datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea, respectiv municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, telefon/fax: 0250703260, interior 20260; e-mail: [email protected].

SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE VÂLCEA

Distribuie