BREAKING NEWS. Administratorii judiciari au cerut falimentul combinatului Oltchim

Consorțiul de administratori judiciari ai Oltchim S.A. a cerut deschiderea procedurii falimentului față de Oltchim (OLT), potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Compania a transmis: „Consorțiul de administratori judiciari ai Oltchim S.A. anunță că a depus în data de 23.04.2019 la Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 887/90/2013, Raportul privind stadiul de implementare a planului de reorganizare a activității Oltchim S.A. prin care se solicită instanței să ia act că durata de implementare a planului de reorganizare a expirat la data de 22.04.2019 și să dispună deschiderea procedurii falimentului față de Oltchim S.A.

Menționăm că astăzi Raportul va fi publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență. Următorul termen procedural este pe 08.05.2019.”

Distribuie