Administrație

Bază sportivă modernă la Băile Olănești

Proiect ambițios al administrației din Băile Olănești.

„Anul acesta avem în plan construirea bazei sportive. Am întocmit studiul de fezabilitate, am aprobat indicatorii tehnici şi economici în cadrul şedinţei de Consiliu Local.

Suntem în faza finală cu procedura de achiziţii atât a serviciilor de proiectare, cât şi a celor de execuţie. În câteva zile vom finaliza şi, practic, vom demara procedura în vederea achiziţionării serviciilor. Va fi o bază sportivă modernă, de care staţiunea are nevoie.

Se va construi un teren de fotbal de dimensiuni mari, cu vestiare, cu grupuri sanitare, cu toate utilităţile, cu tribune, cu pistă şi locuri de parcare. Eu cred că această bază sportivă va atrage atât echipele pentru cantonamente în staţiunea noastră, dar şi elevilor şi tinerilor din localitatea noastră le va aduce o satisfacţie.

Avem o echipă de fotbal în Liga a IV-a şi ne desfăşurăm meciurile la Vlădeşti sau la Râmnicu Vâlcea. De aceea, cred că e absolut necesară existenţa unei baze sportive în staţiunea noastră”, a declarat primarul Sorin Vasilache.

Distribuie