Actualitate

BAC Vâlcea. 2370 de elevi vâlceni au susținut a doua probă

La a doua probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 (Matematică și istorie) au fost prezenți 2370 de candidați: 2163 candidați din promoția curentă, respectiv 207 din promoțiile anterioare.

Proba s-a desfășurat astăzi, 29 iunie, în 20 centre de examen. Nu au participat 118 candidați.

Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un singur candidat. Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Conform calendarului, mâine, 30 iunie 2021, urmează proba la alegere a profilului și a specializării

Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse / transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației se poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

• recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

• obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea

Distribuie