Amplă acțiune de ecologizare în Bunești

Începând cu săptămâna următoare, Primăria comunei Bunești va demara o amplă acțiune de ecologizare a localității, sub denumirea „Bunești – o comună frumoasă și curată” și presupune strângerea deșeurilor de pe raza comunei Bunești.

„La această acțiune pot participa, în calitate de voluntari, cât mai mulți locuitori ai localității noastre, în scopul dezvoltării responsabilității pentru menținerea sănătății mediului și implicit a sănătății locuitorilor.

Beneficiarii direcți ai acestei acțiuni sunteți dumneavoastră, locuitorii comunei Bunești și împreună putem opri aruncarea necontrolată a gunoaielor pentru a avea o comună frumoasă și curată”, anunță primarul Viorel Radi.

Pentru informații:
Tel. 0250774490 sau 0762258913.

Distribuie