Acțiune caritabilă. Teatrul Ariel – piesă de teatru și cadouri

Teatrul Municipal „Ariel”, Asociaţia „Împreună la drum” și Asociația „Fair-play” Vâlcea organizează o acțiune caritabilă la Cinema „Geo Saizescu”

Luni, 23 decembrie 2019, începând cu ora 11.00, Asociaţia „Împreună la drum”, Teatrul Municipal „Ariel”, Asociaţia „Fair-play” Vâlcea şi prietenii lor organizează o acţiune caritabilă. Astfel, în sala de spectacole a Cinematografului „Geo Saizescu”, 120 de copii care provin din familii cu probleme financiare, din mai multe localităţi vâlcene, vor viziona piesa de teatru intitulată „Un prieten neobișnuit”, după care cei mici vor primi tradiţionalele cadouri de Crăciun. Distribuția după personaje a spectacolului este următoarea: Anca Șerban – Iris, Roger Codoi – Detectivul cărămidă și Cătălina Sima – Uki.

„Ne bucurăm din suflet că, şi anul acesta, cu sprijinul conducerii Teatrului Municipal „Ariel”, 120 de copii din mai multe localităţi vâlcene vor avea parte de o surpriză. Nimic nu este mai frumos decât să vii, măcar pentru o zi, în sprijinul copiilor care nu au posibilitatea să se bucure de sfintele sărbători”, a precizat conducerea Asociaţiei „Împreună la Drum”.

Distribuie