A fost sfințit noul magazin de colportaj „Daruri pentru pelerini” al Arhiepiscopiei Râmnicului

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit marți, 4 iunie, slujba de sfințire a noului magazin de obiecte, cărți şi veșminte bisericești „Daruri pentru pelerini”.

Ai nevoie de un suvenir deosebit inspirat din arta veche vâlceană? Îl vei găsi aici! Dorești să oferi o carte de cult unică, din piele naturală inspirată de arta brâncovenească?

Este singurul magazin unde o poți găsi! Daruri pentru pelerini îți mai oferă obiecte și veșminte prețioase de cult bisericesc, reproduceri ale icoanelor vechi făcătoare de minuni, din mânăstirile vâlcene, cât și alte noutăți: siropuri și sucuri naturale, dulcețuri și multe produse mănăstirești.

Vă așteptăm să vă bucurați de tot ceea ce veți descoperi aici!

Obiectele de colportaj au un important rol misionar-cultural, social-filantropic, dar și economic-financiar în viaţa Bisericii, întrucât se impune afirmarea identităţii ei duhovniceşti, de sfinţire şi înnoire a lumii.

Prezența magazinului de obiecte bisericești răspunde unei nevoi spirituale a credinciosului, cea de a se împărtăși, fie şi puțin, din puterea sfințitoare a Bisericii, prin împodobirea casei sale cu o carte, o icoană, o candelă sau chiar şi cu numai puțină tămâie, pentru a o aprinde în timpul rugăciunii sale. Icoanele, sfintele vase, tămâia și toate celelalte produse cu caracter bisericesc sunt puse la dispoziția credincioșilor, ca prin folosirea lor în cultul creștin să se preaslăvească Dumnezeu Cel Unul în Ființă și întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Distribuie