Breaking News

Breaking News!

De ce este indignat şi ce l-a dezamăgit pe primarul din Perişani?

Apr 19, 2015

Ion Sandu, primarul comunei loviştene Perişani, şi-a exprimat în cadrul unei conferinţe de presă dezamăgirea legată de faptul că, fiind primar al unui partid de opoziţie, localitatea pe care o administrează a fost văduvită de fondurile necesare dezvoltării infrastructurale. În acest sens, a exemplificat cu efectele produse de Ordonanţa 28, care ar fi trebuit să finanţeze investiţii de dezvoltare locală. Primarul Sandu a caracterizat această ordonanţă ca fiind o „reală dezamăgire”. „Pentru a obţine finanţări, primarii au depus maldăre de proiecte. Dar se pare că degeaba. O să aşteptăm finanţare care, probabil, nu o să vină nici peste viitorii zece ani. Am spus şi repet, ar fi benefic pentru noi ca aceste proiecte care aşteaptă finanţare guvernamentală să treacă în zona fondurilor europene, că tot suntem criticaţi, ca ţară, că nu suntem în stare să absorbim banii europeni. Din păcate, aşa este, indiferent de ce fel de scuze sunt invocate. Trebuie găsită o cale să consumăm acei bani. Pierdem aceste fonduri şi rămânem cu comunităţile nedezvoltate, cu o infrastructură inadecvată.”, a comentat alesul liberal. (Cristian BERENDEŢ)

Flash centru, Primari in vizor

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:, , , ,