Administrație

Primarul comunei Vaideeni: „Majorarea taxelor și impozitelor a fost o obligație legală, nu o decizie locală!”

Primarul comunei Vaideeni, Daniel Băluță, a explicat public motivele care au stat la baza majorării taxelor și impozitelor locale, subliniind că această măsură nu a fost o alegere a administrației locale, ci o obligație impusă prin lege.

Potrivit declarațiilor primarului din Vaideeni, modificările au fost generate de o ordonanță emisă la finalul anului 2025, care a impus majorarea taxelor și impozitelor la nivel național, fără a ține cont de gradul de dezvoltare al localităților sau de puterea economică a acestora. Aceleași cote au fost stabilite atât pentru marile centre economice, cât și pentru comunele rurale cu resurse limitate.

„Această majorare este pusă în sarcina autorităților locale și, mai ales, a primarilor, deși realitatea este alta. Taxele și impozitele nu au fost mărite de primari, ci prin lege. Peste 90% dintre primari și consilii locale nu au fost de acord cu această ordonanță, însă legea trebuie respectată”, a declarat primarul.

Alesul din Vaideeni a subliniat că ordonanța a venit într-o perioadă dificilă pentru populație, marcată de creșterea prețurilor și a cheltuielilor, ceea ce a accentuat presiunea asupra bugetelor familiale. Cu toate acestea, nerespectarea legii ar fi avut consecințe grave pentru comunitate.

La nivelul comunei Vaideeni, administrația locală a aplicat majorările la nivelul minim permis de legislație. Această decizie a fost luată din responsabilitate față de cetățeni, pentru a evita aplicarea automată a cotelor maxime prevăzute de lege.

„Dacă taxele și impozitele locale nu ar fi fost aprobate până la 31 decembrie, legea prevedea aplicarea cotelor maxime. În acest caz, impozitele s-ar fi dublat sau chiar ar fi crescut și mai mult”, a precizat primarul.

De asemenea, neadoptarea hotărârii ar fi blocat complet activitatea primăriei. Fără buget aprobat, comuna nu ar mai fi primit fonduri de la bugetul de stat, proiectele aflate în derulare s-ar fi oprit, iar activitatea instituției ar fi fost paralizată, inclusiv servicii de bază precum iluminatul public sau eliberarea documentelor fiscale.

Primarul a mulțumit consilierilor locali care au votat hotărârea, asumându-și o decizie dificilă, dar necesară pentru buna funcționare a comunei. Totodată, acesta a criticat atitudinile populiste ale celor care au ales să se abțină sau să voteze împotrivă doar pentru capital de imagine, subliniind că un astfel de vot ar fi fost, în realitate, împotriva intereselor comunității.

„Votul împotrivă sau abținerea ar fi însemnat blocarea localității și aplicarea automată a cotelor maxime. Aceasta este realitatea prevăzută de lege, nu o interpretare”, a concluzionat primarul comunei Vaideeni.

Distribuie