Primăria Mihăești impune măsuri stricte de economisire fără a afecta serviciile publice
Primarul Constantin Bărzăgeanu a declarat că fondurile publice sunt gestionate cu maximă responsabilitate, subliniind că, încă de la începutul anului, în cadrul primăriei a fost implementată o politică fermă de economisire.
Măsurile vizează folosirea eficientă a resurselor, fără a compromite calitatea serviciilor oferite cetățenilor.
Astfel, iluminatul este utilizat doar atunci când este necesar, iar deplasările cu autoturismele instituției sunt atent planificate pentru a rezolva mai multe probleme într-o singură ieșire.
De asemenea, în unitățile de învățământ au fost stabilite reguli clare privind consumul de energie.
După încheierea orelor de curs, temperatura din centralele termice este redusă, urmând să fie reglată din nou dimineața, astfel încât elevii să beneficieze de condiții optime în sălile de clasă.
„Nu cerem oamenilor eforturi fără să facem și noi la fel. Economisim unde se poate, fără să afectăm serviciile. Asta am cerut tuturor colegilor din primărie și din unitățile de învățământ”, a declarat primarul Constantin Bărzăgeanu.
Prin aceste măsuri, administrația locală își propune să dea un exemplu de responsabilitate și disciplină financiară, într-un context în care eficiența cheltuirii banilor publici devine tot mai importantă.