Actualitate

Proiect de voluntariat la Drăgășani

Asociația Schola GSB 2011 din Drăgășani  a finalizat recent un nou proiect de voluntariat, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Corpul European de Solidaritate.

Proiectul de voluntariat, a implicat 6 voluntari cu oportunități reduse, voluntari proveniți din Maroc, Tunisia, Turcia și Azerbaijan.

Activitățile de voluntariat au urmărit promovarea solidarității ca valoare prin activități de solidaritate, asigurând implicarea tinerilor cu oportunități reduse din comunitatea drăgășeneană în activități de solidaritate, care vor contribui la consolidarea coeziunii, solidarității și democrației în Europa și la incluziunea socială a tinerilor cu oportunități reduse prin implicarea lor în activități sportive și de mișcare în aer liber.

Voluntarii au desfășurat activități de voluntariat prin care au promovat solidaritatea, cetățenia activă și participarea activă la viața comunității locale. Pe termen lung, Asociația Schola GSB 2011 și-a propus să promoveze solidaritatea ca valoare umană în rândul tinerilor din comunitatea drăgășeneană și să motiveze tinerii din comunitățile locale să participe la activități voluntare de solidaritate în sprijinul comunităților locale.

Printre activitățile realizate de voluntari amintim:

  • Organizarea de seri interculturale, în care voluntarii împreună cu tinerii din comunitate au gătit mâncare tradițională și au făcut prezentări ale țărilor de origine, i-au învățat pe tineri să danseze dansuri tradiționale din țările lor.
  • Participarea la cursuri de limba română și cursuri de formare dedicate învățării metodelor de educație non-formală.
  • Implementarea de activități sportive și de mișcare în aer liber pentru tineri și elevi prin ateliere organizate în trei activități tematice:

a) 10 motive să faci sport: voluntarii au coordonat activități sportive precum tenis, fotbal, tenis de masă, etc.

b) Cum să-ți petreci creativ timpul liber: voluntarii au coordonat ateliere și competiții sportive pentru tineri.

c) Mișcare în aer liber și sport = sănătate.

Activitățile de voluntariat, realizate de cei 6 voluntari ai Corpului European de Solidaritate au fost un real succes, dovadă fiind și faptul că aceste activități continuă printr-un nou proiect de voluntariat pe aceeași temă și anume promovarea sportului prin solidaritate.

Distribuie