Breaking News

Breaking News!

(VIDEO). Președintele Rădulescu, prezent la hramul Mănăstirii Hurezi

Aug 16, 2018

Joi, 16 august 2018, în ziua prăznuirii Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și a sfetnicului Ianache, Mănăstirea Hurezi s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare. Sfânta Liturghie a început la ora 09.00 și a fost săvârșită de un sobor de arhierei:
Înaltpreasfințitul Părinte IRINEU, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, Înaltpreasfințitul Părinte TEODOSIE, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte VARSANUFIE, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte NICODIM, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte SILUAN, Episcopul Ortodox Român din Ungaria și Locțiitor al Episcopiei Daciei Felix,
Preasfințitul Părinte PAISIE LUGOJANUL, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. „Cu emoție și bucurie am fost prezent la acest deosebit eveniment, la care au participat pelerini din întreaga Oltenie, dar şi din ţară. Toți ce care au participat la hramul acestei vetre monahale s-au închinat cu evlavie moaştelor Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, domnitorul român ce a primit cununa muceniciei pe 15 august 1714, împreună cu cei patru fii ai săi și cu sfetnicul Ianache Văcărescu, mărturisind credința ortodoxă”, a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Flash centru, Stirea zilei

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: