Breaking News

Breaking News!

(VIDEO) Gutău: „Vreau ca Vama să treacă la Primăria Râmnicului!”

Sep 13, 2017

Edilul Râmnicului, Mircia Gutău, a declarat astăzi că se intenţionează ca municipalitatea să preia clădirea în care-şi desfăşoară activitatea Vama Vâlcea. Gutău a afirmat categoric că demersul său va avea succes şi a punctat argumentele care stau la baza acestui demers: „Vom demara această procedură, chiar dacă se supără unii. Am făcut deja adresa şi avem promisiuni că se va rezolva. Vreau ca Vama să fie trecută la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea. Este vorba şi de prestigiul poliţiştilor… Ca primar, eu nu pot accepta să stea acolo înghesuiţi, cu chirie, şi să le pice tencuiala în cap. Avem promisiunea fermă că vom prelua clădirea. Cei care îşi desfăşoară activitatea acolo vor fi mutaţi la Finanţe. Acolo sunt birouri libere, la etajul 1sau 2… Un punct vamal se poate face pe platformă, în aşa fel încât tirurile să nu mai intre şi atunci, se va finaliza proiectul pe care l-am gândit. Cel târziu în ianuarie vor intra în lucru bretelele,  iar în locul unde acum este parcarea vom putea face o autogară pe care o vom închiria. În aceste condiţii, autobuzele nu mai au ce căuta prin centrul municipiului…”, a declarat edilul Râmnicului. Gutău susţine că în aceste condiţii circulaţia în Râmnic se va fluidiza. (Cristian BERENDEŢ)

Administratie, Flash centru

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: