Breaking News

Breaking News!

Şoferi sub influenţa alcoolului depistaţi în trafic de poliţişti

Sep 03, 2017

În noaptea de 2 spre 3 septembrie a.c., în jurul orei 01.30, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Prundeni au oprit pentru control, pe Drumul Judeţean 678, pe raza comunei Olanu, un autoturism condus de F.Ş, de 50 de ani, din oraşul Mioveni, judeţul Argeş. Având în vederea că bărbatul în cauză emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în seara zilei de 2 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Staţiunii Voineasa l-au depistat în trafic pe D.C.M, de 32 de ani, din comuna Oteşani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional 7A, pe raza localităţii Voineasa, având o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul în cauză a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice. În ambele cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului”,  fapte prevăzute de  art. 336, alin. 1, din Codul penal.

Flash centru, Local

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: