Breaking News

Breaking News!

Scandalul de la Măciuca şi „măciuca” Inspecţiei Sociale

Feb 20, 2017

Scandalul de la Măciuca părea a se fi terminat după un control al Ministerului Muncii. Ei bine, se pare că nu este aşa, atât timp cât există chiar un denunţ pentru rele tratamente aplicate celor internaţi aici. Controlul de la minister părea a fi înmormântat scandalul, deşi existau indicii că în acest centru au existat decese suspecte, neînregistrându-se cauzele reale ale acestora. Pornind numai de la acest aspect, putem trage concluzia că, totuşi, cineva a pus batista pe ţambal. Mai mult decât atât redactorii noştri au investigat cauza şi au aflat că Inspecţia Socială Vâlcea ar fi făcut  un control în toamna anului trecut şi că ar fi dat chiar o amendă. Şi totuşi informaţia nu a fost făcută publică pentru că domnul şef „specialist” Toader Adrian nu s-a sinchisit să o facă. Acesta nu este un alt semn de întrebare?

Există în continuare informaţii unele confirmate şi altele neconfirmate că, de fapt, cuantumul amenzii ar fi ajuns în cu totul şi cu totul altă parte decât ar fi trebuit. Poate pe această cale „specialistul” în asistenţă socială Toader pune la dispoziţia opiniei publice toate documentele. Sau poate cineva de la Ministerul Muncii, va acţiona pentru a clarifica situaţia. Până atunci aflăm că nu există psihiatru, deşi se fac tratamente psihiatrice. Aflăm că există decese raportate eronat. În ce ţară trăim?! Că nu exista acces la mijloacele de petiţionare. Aflăm că sunt transferaţi pacienţi peste noapte. Şi atunci ce să credem? Că problemele sunt unele reale şi că de fapt există interese pentru ca adevărul să fie ţinut sub preş. Iar asta cu un concurs de complicităţi care s-ar putea să sperie pe multă lume. 

 

P.S. Un exemplu concret ar fi legat de Adrian Toader. Poate cineva de la Ministerul Muncii îl întrebă şi pe acesta despre activitatea sa şi mai ales despre valenţele sale profesionale în asistenţa socială. Asta ca să nu creadă că, dacă am mai văzut cizmari ajunşi mari şefi, nu însemnă că înghiţim tot ce ne livrează domnia sa, „specialistul” în nu ştim ce, Adrian Toader. 

Editorial

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: