Breaking News

Breaking News!

REUŞITĂ. Fonduri pentru cinci proiecte la Popeşti

Mar 15, 2018

Primarul localităţii Popeşti, Aurora Măgura, bifează noi reuşite, chiar dacă se află la primul mandat. Seriozitatea şi implicarea de care dă dovadă se concretizează. Recent, primarul localităţii Popeşti a semnat contractele de finanţare pentru cinci proiecte, reuşind atragerea unor fonduri substanţiale. Astfel, Şcoala Urşi va fi modernizată, investiţia obţinând o finanţare de 10 miliarde de lei vechi. Pe lista proiectelor care au obţinut finanţare figurează, de asemenea, modernizarea Şcolii Dăeşti şi modernizarea dispensarului din satul Popeşti. Un proiect ambiţios al primarului Aurora Măgura prinde contur – introducerea canalizării pe o distanţă de 25 km în satele Popeşti, Meieni, Dăeşti şi Curtea, proiectul obţinând o finanţare în valoare de 93 miliarde de lei vechi. Alesul localităţii Popeşti a mai precizat că primăria va achiziţiona în perioada imediat următoare un buldoexcavator, proiectul având finanţare prin GAL Berbeşti. Într-o perioadă scurtă de timp, primarul Aurora Măgura dovedeşte că omul sfinţeşte locul, alesul din Popeşti fiind un om al faptelor.

Flash centru, Primari in vizor

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: