Breaking News

Breaking News!

Proiecte de aproximativ 4.000.000 euro în localitatea Dăeşti

Mai 28, 2018

În ciuda tensiunilor la nivel naţional, cu privire la absorbţia fondurilor europene, Primăria comunei Dăeşti, judeţul Vâlcea a depus proiecte pe majoritatea măsurilor lansate şi depuse la Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 Sud-Vest Craiova (CRFIR), centru de care aparţine judeţul Vâlcea şi  anume: Proiect „Modernizare şi dotare Grădiniţa Fedeleşoiu, comuna Dăeşti, judeţul Vâlcea”- Valoare 133. 463 euro; Proiect „Modernizare drumuri comunale DC 17, DC 18 şi DC 19 în comuna Dăeşti, judeţul Vâlcea”- Valoare  996.627 euro; Proiect „Modernizare şi dotare Cămin Cultural Sînbotin”- Valoare 281.236 euro; Proiect „Extindere infrastructură de apă şi apă uzată”- Valoare 1.530.333 euro; Proiect „Reabilitare, modernizare şi dotare Şcoala Generală cu clasele I-IV com. Dăeşti, sat Sînbotin, jud. Vâlcea”- Valoare 208.962,42 euro; Proiect  „Modernizare teren de sport Valea Alba, comuna Dăeşti, judetul Vâlcea” -Valoare 134.218 euro. În cursul săptămânii viitoare Primăria Dăeşti urmează să depună pe Programul Operaţional Regional(POR), Proiectul „Reabilitare şi modernizare Şcoala cu clasele I-IV Sînbotin” – valoare 250.000 euro, pe fonduri europene. De asemenea, se află în desfăşurare alte două proiecte pe Programul Naţional de Dezvoltare Locala PNDL care sunt cu finanţare de la Guvernul Romaniei astfel: Proiectul „Modernizare drumuri de interes local în comuna Daesti, judeţul Vâlcea” – valoare 650.000 euro; Proiectul  „Reabilitare, schimbare acoperiş, mansardare parţială şi dotare Şcoala Generală cu clasele I-VIII Dăeşti” – valoare 390.058, 20 euro. Potrivit afirmaţiilor conducerii Primăriei Dăeşti valoarea totală a proiectelor depuse, care se află în anumite stadii de implementare este de aproximativ 4.000.000 euro. Astfel, conducerea Primăriei comunei Dăeşti îşi continuă proiectele promise în folosul comunităţii şi cetăţenilor. „Pe această cale mulţumim echipei de implementare din cadrul Primăriei comunei Dăeşti precum şi Consiliului Local al comunei Dăeşti”, se arată într-un comunicat de presă remis de conducerea instituţiei către redacţia noastră.

Flash centru, Primari in vizor

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: