Breaking News

Breaking News!

Priorităţile primarului din Frânceşti

Iun 21, 2017

„Vreau să aducem comuna Frânceşti la nişte standarde omeneşti pe care ar trebui să le aibă orice localitate”, a punctat primarul Daniel Paraschiv. Alesul a mai spus că trei lucruri sunt vitale în comună: apa, canalizarea şi asfaltarea uliţelor. „Singurul lucru pe care îl doresc este de a face tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a ridica la standarde omeneşti localitatea în care m-am născut şi în care trăiesc. Pentru mine nu există culoare politică. «Seriozitate şi încredere» nu este un simplu slogan de campanie, ci sunt două lucruri ce mă caracterizează şi reprezintă. Aştept de 26 de ani să-mi fie drag să spun că locuiesc în Frânceşti. Încă mai cred în acea vorbă din bătrâni că «omul sfinţeşte locul». Trei lucruri sunt vitale în această localitate: apa, canalizarea şi asfaltarea uliţelor. Dacă aţi locui în Frânceşti, aţi vedea oameni în vârstă cărând apă cu bidoanele, oameni pe care nimeni nu îi observă cum se chinuiesc, oameni care parcă sunt ai nimănui. Sunt foarte multe familii care şi-au făcut băi şi nu au alt loc unde să deverseze apa reziduală decât pe şanţuri sau chiar pe drum, fiindcă există şi aşa ceva (drum fără şanţuri). De asemenea, mai avem un sat unde oamenii nu pot usca rufele afară, nu pot ţine ferestrele deschise şi nu pot lăsa copii în aer liber mult timp din cauza prafului ce se ridică la trecerea fiecărei maşini prin zonă, şi în plus, atunci când plouă sau imediat după, trebuie să umble cu sticla de apă la ei pentru a spăla încălţămintea înainte de a urca în autobuz spre serviciu. Este foarte mult de muncă şi foarte mult de umblat, însă aceste lucruri nu mă sperie”, a concluzionat primarul Daniel Florin Paraschiv. (Cristian BERENDEŢ)

Primari in vizor

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: