Breaking News

Breaking News!

Noi investitori străini în Budeşti

Iun 26, 2018

„Am demarat deja un amplu program de modernizare a zonei care vizează asfaltări şi introducerea reţelei de canalizare. Acţiunile noastre au ca scop crearea unor condiţii cât mai bune investitorilor care deja îşi desfăşoară activitatea în localitatea noastră, dar şi celor care urmează să vină. Suntem în discuţii avansate cu numeroşi oameni de afaceri şi sper ca în acest an să reuşim să-i convingem să investească la noi în comună. Vreau să dezvoltăm cât mai mult această zonă, să creăm cât mai multe locuri de muncă de care să beneficieze un număr mare de locuitori atât din Budeşti, cât şi din municipiu şi din localităţile limitrofe…”, a declarat recent primarul Ion Vlădulescu. Alesul a precizat că localitatea dispune de o suprafaţă destul de generoasă de peste 100 de hectare, iar în ultimii 3 ani efectiv s-a născut un adevărat parc industrial. „Este o zonă industrială care vine în prelungirea celei din sudul Râmnicului, în care se desfăşoară mai multe tipuri de activităţi economice. Suntem obligaţi  să creăm infrastructura necesară”, susţine Vlădulescu.  Comuna Budeşti a devenit una dintre atracţiile importante pentru investitori.  „Avem investitori din Franţa, Belgia, Germania şi România. Estimăm ca la finalizarea completă a acestui parc industrial să creăm peste 10.000 de locuri de muncă”, a concluzionat primarul din Budeşti. (Cristian BERENDEŢ)

Primari in vizor

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: