Breaking News

Breaking News!

Noi investiţii în Pietrari

Mai 15, 2018

În perioada următoare în localitatea vâlceană Pietrari vor demara noi investiţii de amploare. Primarul localităţii, Nicolae Moraru, a precizat că un prim proiect finanţat prin PNDL 2 a fost deja scos la licitaţie. Este vorba de investiţia – „Pod din beton armat peste pârâul Otăsău, punct la Miroiu – Coastele Cernii”. Alesul din Pietrari a mai precizat că, vor demara şi lucrările din fondurile alocate pentru calamităţi.

 

Încep lucrările

Comuna Pietrari se va transforma într-un şantier, după demararea investiţiilor prin PNDL 2. Primarul localităţii a precizat că, un prim proiect se află în faza de licitaţie: „Primul proiect aflat în licitaţie prin PNDL 2 este vorba despre construirea unui pod din beton armat peste pârâul Otăsău, punct la Miroiu – Coastele Cernii, în valoare de 2.600.150 lei. Un al doilea obiectiv care a fost finanţat vizează reabilitarea, modernizarea şi dotare dispensar uman în valoare de 1,018,283.00 lei. Al treilea este Reabilitare şi modernizare şcoala gimnazială în comuna Pietrari – în valoare de 3,285,363.90 lei. Ultimul vizează asfaltare drumuri de interes local în lungime de 7,3 km în comuna Pietrari, un proiect comun prin Asociaţia de Dezvoltare BPC Regio Bărbăteşti – Piterari – Costeşti, un proiect comun cu localităţile menţionate. Avem deja în licitaţie podul peste Pârâul Otăsău, cred că într-o lună de zile vom avea şi câştigătorul în cazul în care nu vor fi contestaţii. Am scos la licitaţie servicii de proiectare şi execuţie de lucrări. Mai avem în licitaţie un proiect mai mic: achiziţionarea unui buldo -exacavator  cu utilaje pentru deszăpezire… Şi cu celelalte proiecte pe PNDL vom demara procedura de achiziţie – servicii de proiectare şi execuţie de lucrări în perioada imediat următoare”, a punctat primarul din Pietrari.  (Cristian BERENDEŢ)

Primari in vizor

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: