Breaking News

Breaking News!

Misiune dificilă la Consiliul Judeţean

Ian 30, 2017

Scandalul din ţară pe tema graţierii şi amnistiei riscă să blocheze, din nou, mecanismele economice. Venit la putere pe un val popular uriaş, PSD pare a se gripa în faţa unei provocări imense. Nimeni nu mai vorbeşte despre fonduri europene. Despre buget. Despre problemele din sistem. Ci, doar despre graţiere şi amnistie. Această problemă riscă să ne ducă într-o zonă periculoasă, marşând pe un blocaj total care ar putea pune în pericol traseul democraţiei româneşti. Iar asta ar putea da apă la moară unor forţe ostile ţării în pragul Centenarului Marii Uniri. Şi nu o spunem gratuit atât timp cât preşedintele Iohannis dă semne că ar putea bloca chiar aprobarea bugetului. Vă imaginaţi ce ar putea urma. Incredibil, dar adevărat!

 În acest timp la Vâlcea, asistăm la evenimente rupte parcă din filmele de groază. Morţi suspecte la căminele aflate în gestionarea unei direcţii despre care s-au tot spus diverse lucruri. Un Oltchim care se pare ca va sfârşi în mâinile celor care au reuşit să îl debarce pe fostul director general Constantin Roibu prin intermediul unor cozi de topor locale despre care nimeni nu mai spune nimic. Asistăm doar la lamentări. Un tablou jalnic. În acest timp, preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, încercă să pornească această instituţie după un audit care să îi permită să ia lucrurile de acolo de unde trebuie. Şi cum trebuie. Probabil, vom asista la dezvăluiri zguduitoare despre ceea ce s-a întâmplat în Consiliul Judeţean până la preluarea acestei instituţii anul trecut. Să vedem.

În partea cealaltă, la Primăria Râmnicului, asistăm la un bombardament informaţional legat de o presiune constantă a unor forţe care îşi doresc de fapt ca să nu se facă nimic. Altfel nu pricepem „Jihadul” declanşat. Şi care nu este deloc  întâmplător. Ce a fost, a fost! Numai că nu poate să sufere un oraş întreg doar pentru că unii „actori” locali de forţă nu îşi doresc o anumită administraţie. Aceştia fiind bineînţeles incitaţi de actori politici falimentari până la urmă. Dar asta e situaţia din ziua de astăzi. O situaţie alambicată, scăpată de sub control în mare parte. Aşteptăm cu interes construcţia administrativă pentru judeţ de la Consiliul Judeţean şi mai ales viziunea noului preşedinte pentru dezvoltarea Vâlcii. La fel cum suntem curioşi de măsura în care primarul Mircea Gutău va mişca lucrurile din nou în Râmnic.

Editorial

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: