Breaking News

Breaking News!

„Mica Unire”, sărbătorită la Râmnicu Vâlcea

Ian 24, 2018

„Mica Unire” de la 24 ianuarie 1859 a fost sărbătorită şi la Râmnicu Vâlcea printr-un eveniment organizat de Instituţia Prefectului Vâlcea în faţa sediului acesteia din bulevardul Tudor Vladimirescu. Au participat alături de prefectul judeţului, Florian Marin, ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului – care a aniversat, în această zi deosebită, împlinirea vârstei de 50 de ani, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, comandantul Centrului „Panait Donici”, lt. col. Cristian-Gabriel Arinton, subprefectul Aurora Gherghina, viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, parlamentari vâlceni şi alţi reprezentanţi au instituţiilor publice şi câteva sute de cetăţeni ai municipiului. Sărbătoarea a început prin intonarea Imnului Naţional, urmată de rememorarea evenimentelor de acum 159 de ani prin intermediul unei moment dramatic pus în scenă de actorii Teatrului Municipal „Ariel”, conduşi de regia lui Dan Constantin. A urmat tradiţionala Horă a Unirii, în care s-au prins toţi cei prezenţi, punctul final al manifestării fiind dat de un moment folcloric ce i-a avut ca protagonişti pe soliştii Ansamblului „Rapsodia Vâlceană” al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.

Flash centru, Stirea zilei

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: