Breaking News

Breaking News!

La Frânceşti se toarnă covor asfaltic către Mănăstirea Surpatele

Mai 16, 2017

Potrivit afirmaţiilor primarului Daniel Florin Paraschiv, pe drumul spre Mănăstirea Surpatele urmează a se turna covor asfaltic în perioada imediat următoare, investiţia fiind prinsă pe bugetul Consiliului Judeţean Vâlcea. Alesul din Frânceşti este optimist şi în ceea ce priveşte obţinea finanţării pe OG 28 pentru drumul care duce spre Mănăstirea Dintr-un Lemn.

 

Utilajele au ajuns în zonă

„Pe DJ 646 C au venit utilajele în zonă, ca să-l lărgească, să profileze şanţurile. După executarea acestor lucrări se va turna covorul asfaltic, pe o lungime de 3 km. Sperăm să reuşim ca drumul respectiv să-l lăţim la 5 metri. În momentul de faţă, sunt porţiuni sub 4 metri. DJ 646 C face accesul din drumul judeţean Frânceşti – Pietrari către Mănăstirea Surpatele. Drumul de acces Frânceşti – Pietrari este DJ 646 B, iar drumul de legătură între DJ 646 B şi Mănăstirea Surpatele se numeşte DJ 646 C. Investiţia este prinsă pe bugetul Consiliului Judeţean pentru covor asfaltic. După îndelungi demersuri, s-a reuşit performanţa de a executa acest drum…”, a declarat primarul din Frânceşti.

 

Rigole betonate, o necesitate

Alesul insistă pe necesitatea construirii de rigole betonate pe toată lungimea drumului: „Faptul că se toarnă covor asfaltic pe DJ 646 C nu înseamnă că se rezolvă în totalitate problema. Există o solicitare depusă şi pe OG 28. Pe drumul respectiv se impune construirea de rigole betonate. Dacă nu se vor construi şi rigole betonate există riscul apariţiei unor probleme în cazul unor ploi torenţiale. Pot apărea avarii pe partea carosabilă… Din discuţiile purtate cu reprezentanţii de la Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea se pare că se va interveni. Şanţurile pe porţiunile respective de drum vor fi betonate. Din punctul meu de vedere rigolele trebuie făcute cap-coadă, nu ai cum să le faci pe bucăţele. Poate totuşi ajung banii pentru întreaga lucrare, ţinând cont de faptul că s-a alocat o sumă destul de mare pentru drumul respectiv.”, a subliniat Florin Daniel Paraschiv. Potrivit declaraţiilor acestuia, Drumul Judeţean 646 B – drumul către Mănăstirea Dintr-un Lemn este prins pe OG 28 pentru reabilitare: „Să sperăm că vor veni şi finanţările”, a punctat primarul.

Drumuri distruse de inundaţii

Precipitaţiile căzute în ultima perioadă au produs pagube însemnate în comuna vâlceană Frânceşti. În satul Mănăileşti  cătunul Moșteni, în punctul Despa-Dumitrana un drum local distrus, pe o lungime de 500 m. În satul Viișoara, podețul în lucru “La Delnița” a fost distrus. În acelaşi sat în punctul “Delnița” -  drumul local a fost distrus pe o lungime de 400 m; în punctul “Cioc” – drumul local, de asemenea, a fost distrus pe o lungime de 150 m. O suprafaţă de 100 ha terenuri agricole din satul Viișoara a fost distrusă de către pârâul Bistrița. De asemenea, în satul Moșteni, punctul “Drumul Doamnei” – a fost distrus un drum local pe o lungime de 500 m, iar în satul Mănăileşti, cătun Moșteni în punctul Drumul Gării a fost distrus un drum local pe o lungime de 650 m. „Ploile din ultimele zile au creat probleme serioase pe drumurile care au fost calamitate şi au fost reparate. Constructorul a cam finalizat refacerea platformei drumului… Numai că ploile le-am cam dat peste cap socotelile. Au apărut deja probleme pe aceste drumuri din cauza faptului că nu există rigole betonate. În urma licitaţiei, a mai rămas o sumă disponibilă. Vom face demersurile necesare pentru a transfera aceşti bani, să-i putem folosi la construirea de rigole. Ne-ar ajunge să facem rigole pe aproximativ toate drumurile care au fost calamitate. Dacă ni se aprobă acest lucru, vom mai aloca încă o sumă de bani şi din bugetul local şi să rezolvăm problema pe aceste drumuri până când vom turna asfalt. Faptul că se alocă bani la fiecare calamitate să se refacă drumuri şi nu se intervine să se întărească aceste drumuri, prin construirea de rigole, nu se rezolvă problema. Vă spun sincer, dacă s-ar fi pus rigole spre exemplu la primele ploi din 2014, când au fost calamităţile respective, nu ar fi existat acum aceste probleme atât de grave…”, a concluzionat primarul Daniel Florin Paraschiv. În 2015, peste 20 de drumuri din comuna Frânceşti au fost distruse de furia apelor, pentru 9 dintre acestea alocându-se bani pentru calamităţi. (Cristian BERENDEŢ)

Flash centru, Primari in vizor

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: